ianuarie 18

Guvernul a decis, la solicitarea Comisiei Europene, să modifice legislaţia muncii, pentru combaterea evaziunii, prin introducerea unor reguli care să impună firmelor să înregistreze contractele de muncă mai rapid, cu o zi înainte de începerea activităţii, nu în 20 zile de la angajare, aşa cum este în prezent.

Legislaţia în vigoare obligă angajatorii să înregistreze contractele de muncă la inspectoratele teritoriale în termen de 20 de zile de la încheierea acestora şi să transmită registrul în formă electronică la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi au sediul sau domiciliul în termen de 20 de zile de la data angajării primului salariat.

Guvernul a decis însă, prin hotărâre, ca firmele să fie obligate să includă în registrul general de evidenţă a salariaţilor elementele de identificare a salariatului cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii acestuia, să anunţe încetarea contractului individual de muncă chiar la data încetării relaţiilor de serviciu şi să transmită registrul în format electronic la inspectoratul teritorial de muncă cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activităţii de către primul salariat şi, ulterior, de către fiecare nou salariat, au declarat, vineri, surse oficiale.

Amenzi de 1.500 de lei pentru fiecare contract neînregistrat

Angajatorii care nu respectă termenul de înregistrare a contractului de muncă vor fi amendaţi cu 1.500 lei pentru fiecare contract individual neînregistrat, fără ca valoarea cumulată a amenzii, determinată de numărul efectiv de astfel de contracte, să depăşească cuantumul de 20.000 lei.

Pentru completarea registrului general de evidenţă a salariaţilor cu date eronate va fi aplicată o amendă cuprinsă între 3.500 lei şi 5.000 lei.

Prevederea care permite în prezent angajatorului să achite pe loc sau în termen de cel mult 48 ore de la data încheierii procesului-verbal jumătate din minimul amenzii va fi abrogată.

Nu au obligaţia de a înfiinţa un registru misiunile diplomatice din România, respectiv ambasadele, reprezentanţele, consulatele generale şi consulatele oficiale.

“Capacitatea inspectorilor de muncă de a depista munca nedeclarată, în raport cu aceste reglementări, este diminuată de practica recentă a angajatorilor, extrem de frecventă în ultima perioadă, de a încheia contracte scrise cu lucrătorii, dar de a nu le înregistra la inspectoratele teritoriale de muncă decât dacă fac obiectul unui control. Această practică este înlesnită şi de complicitatea lucrătorilor, care consimt să nu le fie înregistrate contractele, iar în caz de control declară, sub semnătură, că lucrează pentru angajatorul respectiv doar de câteva zile, număr întotdeauna mai mic de 20 zile. Intensitatea controalelor nu mai poate creşte semnificativ doar pe seama creşterii numărului de controale efectuate de Inspecţia Muncii, întrucât creşterea suplimentară a numărului de controale pentru depistarea muncii nedeclarate ar afecta celelalte obligaţii legale de control stabilite în sarcina instituţiei prin Codul muncii. În urma analizei efectuate, a rezultat că, pentru a putea creşte numărul de controale şi eficienţa acestora, este necesară modificarea cadrului legislativ existent”, se arată în documentul guvernamental.

Modificarea sprijină combaterea evaziunii

Surse oficiale participante la discuţiile de la sfârşitul anului trecut dintre reprezentanţii Comisiei Europene şi ai Băncii Mondiale cu cei ai Guvernului, la care oficialii Fondului Monetar Internaţional nu au participat, au declarat atunci că cele două instituţii au cerut Guvernului să modifice legislaţia muncii, pentru combaterea evaziunii. Una dintre solicitări era înregistrarea mai rapidă a contractelor de muncă, respectiv cu o zi înainte de începerea activităţii, şi nu în 20 zile de la angajare, ca în prezent.

Sursele citate au arătat atunci că delegaţia CE şi BM a solicitat modificarea legislaţiei în scopul reducerii muncii la negru, dar şi intensificarea acţiunilor de control efectuate de autorităţi pentru depistarea unor astfel de cazuri.

“În prezent, angajatorii descoperiţi că au angajaţi fără forme legale dispun, conform legii, de 20 zile pentru a încheia contractul de muncă şi atunci toţi aceşti angajatori spun inspectorilor că au încheiat contracte, dar că actele li se vor elibera ulterior, în aceste 20 zile. Pentru a elimina astfel de cazuri, Comisia Europeană şi Banca Mondială au solicitat ca toate contractele de muncă, fie că este vorba de angajare de probă sau prin convenţie civilă, să fie declarate la Inspecţia Muncii cu o zi înainte ca angajatul să înceapă lucrul”, au arătat sursele citate.

Potrivit acestora, modificarea legislaţiei urma să fie discutată în prealabil cu sindicatele şi patronatele.