noiembrie 5

Ne plangem ca nu avem locuri de munca. Ne plangem ca economia se duce pe copca. Ne plangem ca nu vom avea pensii. Ne plangem ca avem rate si ca banca ne va executa silit si ca vom ramane fara casa. Dar atat, atat stim sa ne plangem si sa ne vaitam, cand ni se ofera posibilitatea reala de a avea un loc de munca…

Acum o luna de zile am tinut interviuri pentru a angaja inca o persoana ca membra a echipei noastre. Am ales o d-soara care mi-a parut cea mai ok in urma testelor si am decis sa o angajez. Pentru ca avea contract de munca pe durata determinata am decis de comun acord sa asteptam 30 de zile ca sa termine contractul urmand ca de pe data de 5.11 sa se prezinte la noi, la noul loc de munca. Am stabilit conditiile de angajare, salariul, programul – cu care a fost de acord. Toate bune si frumoase pana azi dimineata cand vad ca nu vine. Si o sunam si nu raspunde. Macar sa fi dat un telefon sa zica: boilor nu ma asteptati ca pe mine ma doare in cot de locul vostru de munca.

Eu una nu vreau sa mai aud lumea ca se plange ca nu are unde munci, ca Romania e de tot rahatul, tara asta este asa din cauza neseriozatii oamenilor. Nu te obliga nimeni sa vii la mine la firma, daca nu iti place/convine, dar un telefon sa dai sa zici treaba asta nu e atat de greu.  E chiar o treaba de pur bun simt.

Daca o sa aleg sa plec vreodata din Romania nu o sa fie din cauza ca nu se mai poate din punct de vedere economic, ci o sa fie din cauza ca m-am saturat de nesimtire.